Colaborarea cu profesioniştii din domeniul medical

Cum colaborează Bayer cu profesioniştii din domeniul medical

Reprezentanţii industriei farmaceutice şi profesioniştii din domeniul medical colaborează pentru o serie de activităţi privind studiile preclinice, dezvoltările clinice, precum şi în privinţa practicilor şi evoluţiei pacienţilor.

Ca prim punct de contact cu pacienţii, profesioniştii din domeniul medical pun la dispoziţie cunoştinţe aprofundate, de o valoare inestimabilă, privind evoluţia pacienţilor şi managementul afecţiunilor. Acest lucru are un rol crucial în optimizarea eforturilor noastre de a îmbunătăţi îngrijirea acordată pacienţilor, opţiunile de tratament şi evoluţia stării pacienţilor.

Exemplul de colaborare nr. 1: Studiile clinice

Pacienţii au nevoie de medicamentele adecvate

Pacienţii pot beneficia cu adevărat de volumul imens de informaţii medicale disponibil la nivel global doar atunci când experţii noştri lucrează în strânsă colaborare cu cercetători externi şi profesionişti din domeniul medical. Credem cu tărie că utilizarea acestei expertize comune ne ajută să dobândim o înţelegere mai bună a principalelor boli şi să dezvoltăm mai rapid medicamente mai bune. Medicul curant şi alţi profesionişti din domeniul sănătăţii desfăşoară studii clinice în centre dedicate, în concordanţă cu protocoalele de studii clinice aprobate de către autorităţi, consilii insituţionale de revizuire şi comisii de etică. Astfel, ei reprezintă principalul element de legătură cu pacienţii participanţi şi sunt responsabili de colectarea datelor. Expertiza şi timpul alocat pe parcursul unui studiu clinic de către profesionişti şi organizaţii din domeniul sănătăţii trebuie să fie compensate.

Infograficul poate fi descărcat de aici | Versiunea engleză.

Aflaţi mai multe despre studiile clinice aici.

Exemplul de colaborare nr.2: Susţinerea dezvoltării profesionale a medicilor

Pacienţii au nevoie de medicii cei mai bine informaţi

Bayer dezvoltă medicamente inovatoare. Noile tratamente trebuie să fie prezentate şi explicate profesioniştilor din domeniul medcial pentru a asigura utilizarea responsabilă a acestora. Astfel, susţinem formarea profesională a specialiştilor din domeniul sanitar în cadrul congreselor şi training-urilor. Asta ne ajută să asigurăm accesul medicilor la cercetările medicale de ultimă oră, putând astfel să prescrie cea mai bună opţiune de tratament disponibilă pentru fiecare pacient. Doar atunci ne putem îndeplini angajamentul de a susţine utilizarea corectă a noilor noastre tratamente. Manifestările ştiinţifice reprezintă doar o parte din numeroasele resurse pe care medicii le au la dispoziţie pentru dezvoltare profesională.

Puteţi descărca infograficul aici | Versiunea engleză.