11.07.2017

Dr. Gerhard Waltl preia conducerea diviziei Pharmaceuticals

Bucureşti, 11 iulie 2017 ─ Începând cu data de 12 iunie, la conducerea diviziei Pharmaceuticals a Bayer România a fost numit Dr. Gerhard Waltl, care devine astfel Country Commercial Lead.

 Zoom image

Dr. Waltl a preluat atribuţiile de la predecesorul său, Panagiotis Alekos, care gestionează acum operaţiunile Bayer Pharmaceuticals din Republica Cehă şi Slovacia.

 

„Îmi face o deosebită plăcere să mă alătur echipei din România întrucât acesta nu este doar domeniul pe care îl cunosc foarte bine, ci şi unul aflat extrem de aproape de promisiunea Bayer, aceea de a folosi ştiinţa pentru a crea o viaţă mai bună. Inovaţia este esenţa companiei noastre. Ceea ce ne ajută să avansăm este componenta de cercetare şi dezvoltare – identificarea unor noi molecule care să le permită oamenilor să se bucure de viaţă din plin. Sunt convins că vom reuşi să ne atingem obiectivele de business stabilite pentru perioada următoare şi ne vom menţine cu un pas înaintea provocărilor actuale“ a spus Dr. Waltl.

 

Absolvent al Universităţii Ludwig-Maximilian din München, Dr. Gerhard Waltl are peste trei decenii de experienţă în segmentul farmaceutic la nivel internaţional, dublate de competenţe solide în marketing şi managementul proiectelor globale şi studii în domeniul economic.

 

Parte a echipei Bayer încă din anul 1983, prin intermediul variilor funcţii ocupate, Dr. Waltl şi-a demonstrat abilităţile de a conduce atât echipe globale complexe, cât şi entităţi locale din numeroase ţări europene. Recent, a preluat atribuţii şi în zona de conformitate, protecţie a datelor şi optimizarea proceselor de înfiinţare a reprezentanţelor locale.

 

 

Bayer: Ştiinţă pentru o viaţă mai bună

 

Bayer este o companie globală cu principale competenţe în domeniul Ştiinţelor Vieţii ─ medicină şi agricultură. Produsele şi serviciile sale sunt concepute în beneficiul oamenilor, pentru a îmbunătăţi calitatea vieţii acestora. În acelaşi timp, Grupul îşi propune să creeze valoare prin inovaţie, creştere şi performanţe economice înalte. Bayer este dedicat principiilor dezvoltării sustenabile şi responsabilităţilor sale sociale şi etice, în calitate de cetăţean corporativ. În anul fiscal 2016, Grupul avea aproximativ 115.200 de angajati şi a înregistrat vânzări de 46,8 miliarde EUR. Cheltuielile cu capitalul s-au ridicat la 2,6 miliarde EUR, iar cele cu proiectele de cercetare şi dezvoltare (R&D) la 4,7 miliarde EUR. Aceste cifre nu vizează operaţiunile din domeniul polimerilor de înaltă-tehnologie, care a fost cotată la bursă drept companie independentă sub numele de Covestro, pe 6 octombrie 2015. Pentru informaţii suplimentare, vă rugăm să accesaţi www.bayer.com

 

 

Persoane de contact:

 

Ruxandra Pirojoc

E-Mail: communications.romania@bayer.com

 

Petruţa Petcu

E-Mail: petruta.petcu@bdr.ro

 

 

Notă pentru editori:

Imagini la rezoluţie optimă pentru imprimare pot fi descărcate de pe www.news.bayer.com.

Editorii TV şi multimedia pot descărca sau solicita materiale video de actualitate despre Bayer, în mod gratuit, de pe http://www.tv-footage.bayer.com/.

 

Declaraţii anticipative

Acest document poate include declaraţii anticipative în baza presupunerilor şi estimărilor actuale realizate de Grupul Bayer sau echipa de management a subgrupului. Diferite riscuri cunoscute şi necunoscute, incertitudini şi alţi factori pot conduce la diferenţe semnificative între rezultatele viitoare efective, situaţia financiară, dezvoltarea sau performanţele companiei şi estimările indicate în prezentul document. Printre aceşti factori se numără factorii prezentaţi în rapoartele publice ale Bayer care sunt disponibile pe website-ul Bayer la www.bayer.com. Compania nu-şi asumă nicio răspundere pentru a actualiza aceste declaraţii anticipative sau pentru a le adapta la evenimentele sau evoluţiile viitoare.